UCMR-ADA a câștigat procesul cu Circul Globus
După 9 ani de proces, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig
de cauză titularilor de drepturi de autor reprezentați de către UCMR-ADA
în dosarul cu nr. 15276/3/2007, decizie pronunțată vineri, 10 iunie
2016. Circ & Variete Globus a fost obligat la plata sumei de 994.153 lei
reprezentând drepturi patrimoniale ale autorilor de opere muzicale ce au
fost comunicate public în cadrul spectacolelor de circ organizate de
Circ & Variete Globus în perioada mai 2004 – septembrie 2007.
Circ & Variete Globusa pretins că nu există un act și un drept de
comunicare publică a operelor muzicale atunci când muzica este
interpretată direct de către artiști, iar publicul este prezent la locul
de proveniență al comunicării publice, respectiv la sala de spectacol.
În noiembrie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg
a hotărât ca în acest caz există un drept și act de comunicare publică
în forma sa tradițională. S-a stablit astfel că Directiva 2001/29/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 nu este
exhaustivă și reglementează doar o parte a dreptului de comunicare publică.
Finalizarea acestui litigiu pune capăt controversei și recunoaște
existența și gestionarea colectivă obligatorie a drepturilor de autor de
comunicare publică a operelor muzicale în spectacole și concerte cu
interpreți, cum este și cazul muzicii comunicate public în spectacolele
de circ.
Comments are closed